Momentul meu

By Cristina 

        Eram in spatele gradinii, intrand pe poarta inclinata care se potrivea peisajului. Ce vad este un colt din natura, un izvor, transformat de natura din loc in loc in lac.
  Privind peisajul nu credeam ca voi sta mai mult de 3 minute acolo, totul parea statut, neingrijit dar ceva necunoscut m-a facut sa raman acolo, sa privesc. Acord o sansa si peisajul incepea sa capete imagini de poveste. Apareau pestisorii de diferite marimi, in apa verzuie ii vedeam foarte clar. Inotau fara probleme, iar ciudat mi s-a parut ca erau grupati si nu imprastiati.
  Priveam in jur pentru a vedea tot ce imi ofera imaginea si am observat zburand o libelula rosie care s-a asezat pe o floare la o distanta mica de mine. Culoarea ei mi-a atras privirea, era prima data cand vedeam asa colorit si nu era deloc scarbos. Acest rubin cu aripi a fost facut pentru decor. Mi-am dat seama ca ma privea, vazandu-i ochii, sau asa credeam...Faceam echipa buna deoarece haina pe care o purtam atunci era rosie, cu linii verzui-gri. Sigur eram cea mai stilata insecta in ochii libelulei.
  Mi-am mutat privirea in apa si descifram totul, crengi uscate aplecate spre apa si tufisuri. Fara sunet, vad cum un sarpe subtire, de dimensiunea antebratului apare in apa continuandu-si drumul in alte parti. Aluneca pe apa cu niste onduiri care misca apa in forme geometrice seducatoare. E clar, inoata rapid si atat de silentios, mi-a marit pupilele si l-am urmarit cu privirea pana a disparut. Pacat ca nu sta la vedere ca si pestii care inca mai zaboveau. Ma uitam lateral iar libelula inca sta acolo, doar ca a schimbat planta pe care se odihneste. Ce m-a facut sa rad a fost o broasca inotand atat de hazliu, miscarile picioarelor erau atat de umane incat o vedeam schimbata intr-un om. Mai tarziu s-a camuflat in apa verzuie iar pestii s-au incolonat unul cate unul facandu-ma sa vad totul ca un peisaj de armata.
  Scobitura asta de pamant umpluta cu apa si ciudatenii, aruncata intr-o vale au fost un moment inspirat in care nu vroiam sa misc, ci sa privesc doar; aceasta mlastina cleioasa a unei vrajitoare-plina de instrumente pentru ritualuri-  m-a facut sa activez tehnca asupra detaliului, dezvoltand-o si inspirandu-ma.

   

Lipsit de vorbe

By Cristina

Chiar a plecat....Trenul in care trebuia sa ma urc a plecat. Ori l-am pierdut ori a plecat mai repede. Asa se intampla daca stau prea mult in fata oglinzii. A plecat cu visurile mele de vacanta. Delta Dunarii,cateva zile la mare; le vedeam tot mai putin odata ce trenul inainta la drum...Si pe mine m-a lasat cu bagajele pe peron. Inchid ochii si ma imaginez in tren dar mai bine imi iau gandul de la planurile risipite.
Mi-e ciuda doar de soarele asta atat de calduros.Nu vreau sa vina toamna si sa simt ca nu i-am zambit soarelui asa cum am vrut. Poate chiar a meritat sa plece trenul fara mine. Acum sunt sigura ca nu as fi patit ceva in accident,nu m-as fi ars prea mult de la soare si tot felul de ciudatenii care se pot intampla intr-o excursie. Poate mi-as fi uitat bagajul pe undeva-fapt care nu e tocmai ok.
Sunt o frunza in vant desprinsa de pe creanga pomului ajuns prea batran. As vrea sa urlu iar tacerea ta e atat de placuta. De ce nu ai tacut si atunci cand trebuia?.

Flying out of cage

By Cristina

In ultima vreme am observat chestii care nu se observa atat de usor. As putea spune ca am descoperit. Lucruri de care oricine se loveste la un anumit moment in viata. E un sentiment atat de placut sa ma trezesc dimineata si sa nu mai am teama care o aveam in trecut,sa gasesc liniste in jurul meu si sa stiu ca nimic nu mai conteaza atata timp cat gasesc frumusete in cel mai mic lucru de pe lume. Vad in fata mea perdele albe care acopera soarele,ma invaluie in puritate si mi-a luat negrul care imi intuneca vederea. Poate trebuie sa renunti la unele lucruri la care tii doar pentru a nu iti mai face atata rau.

Odata mi s-a oferit o scoica,era un element de decor impresionant,ma mandream ca detin asa ceva iar mai tarziu am observat ca scoica nu avea perla inauntrul ei,era goala si asa am ajuns sa imi dau seama ca oamenii din jur nu sunt intotdeauna oameni. Am descoperit ca a ramane in picioare in momentele grele e o dovada de curaj,curaj pentru a te lupta cu tot greul care te loveste. Iar apoi,sentimentul care te cuprinde atunci cand castigi e cel mai bun lucru care te poate strabate din cap pana in picoare. Si descoperi atatea lucruri...ca poti deveni altcineva,ca deja te-ai schimbat,te-ai maturizat. Este o vorba : Tinteste intotdeauna spre luna,chiar daca nu o vei atinge vei ateriza printre stele.