By Cristina
Ce sentiment te strabate in momentul in care vezi ca ai cladit un castel iar acesta se darama?
Ploaia,mediul inconjurator ii distruge ruinele si strica ceva ce pentru tine a insemnat mai mult. De ce tu vezi un lucru ca fiind cel mai bun de pe pamant iar altii il vad ca pe un lucru de doi bani si il distrug?
In momentul in care as pleca din tara as parasi tot ce inseamna casa,acasa. Daca m-as intoarce as crede cu siguranta ca in acel "acasa" s-au schimbat atatea. Dar cum e cand ma intorc si vad ca nimic nu s-a schimbat? Ca totul e la fel si parca pentru o secunda nici nu pare ca am plecat. In locul meu tu nu ai ajunge sa te urasti? Si aici,sa te urasti pe tine din cauza ca nu ai putut fi altfel,sau sa nu fi fost deloc. Sa te urasti pe tine din cauza ca in jurul tau nu vezi nici o schimbare. Ura care nu ar trebui sa ti-o porti tie ajungi totusi sa o tii asupra ta. Pentru ca ura aia pentru altii nu face nimic,totusi nu te ajuta incat sa rasari mai sus si asa ajungi sa ai un strop de ura pentru tine,sau pentru cum ai fost si ce ai facut.
Asa umpic,dor sentimentele care ne incarca si defapt pe ele le uram. Dar vedem ca nu se intampla nimic,ca nu dauneaza nicicum decat propriei fiinte. Parca simtim cum ne intepam cu acele antipatiei.
E vina noastra si totusi nu a noastra.
Eu as simti ca e vina mea doar pentru un mic segment care pana la urma nu are de ce sa aduca sentimentul de vinovatie,restul e vina celorlalti.
Se afișează postările cu eticheta tacere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tacere. Afișați toate postările
duminică, 13 noiembrie 2011
vineri, 5 august 2011
Lipsit de vorbe
By Cristina
Chiar a plecat....Trenul in care trebuia sa ma urc a plecat. Ori l-am pierdut ori a plecat mai repede. Asa se intampla daca stau prea mult in fata oglinzii. A plecat cu visurile mele de vacanta. Delta Dunarii,cateva zile la mare; le vedeam tot mai putin odata ce trenul inainta la drum...Si pe mine m-a lasat cu bagajele pe peron. Inchid ochii si ma imaginez in tren dar mai bine imi iau gandul de la planurile risipite.
Mi-e ciuda doar de soarele asta atat de calduros.Nu vreau sa vina toamna si sa simt ca nu i-am zambit soarelui asa cum am vrut. Poate chiar a meritat sa plece trenul fara mine. Acum sunt sigura ca nu as fi patit ceva in accident,nu m-as fi ars prea mult de la soare si tot felul de ciudatenii care se pot intampla intr-o excursie. Poate mi-as fi uitat bagajul pe undeva-fapt care nu e tocmai ok.
Sunt o frunza in vant desprinsa de pe creanga pomului ajuns prea batran. As vrea sa urlu iar tacerea ta e atat de placuta. De ce nu ai tacut si atunci cand trebuia?.
Chiar a plecat....Trenul in care trebuia sa ma urc a plecat. Ori l-am pierdut ori a plecat mai repede. Asa se intampla daca stau prea mult in fata oglinzii. A plecat cu visurile mele de vacanta. Delta Dunarii,cateva zile la mare; le vedeam tot mai putin odata ce trenul inainta la drum...Si pe mine m-a lasat cu bagajele pe peron. Inchid ochii si ma imaginez in tren dar mai bine imi iau gandul de la planurile risipite.
Mi-e ciuda doar de soarele asta atat de calduros.Nu vreau sa vina toamna si sa simt ca nu i-am zambit soarelui asa cum am vrut. Poate chiar a meritat sa plece trenul fara mine. Acum sunt sigura ca nu as fi patit ceva in accident,nu m-as fi ars prea mult de la soare si tot felul de ciudatenii care se pot intampla intr-o excursie. Poate mi-as fi uitat bagajul pe undeva-fapt care nu e tocmai ok.
Sunt o frunza in vant desprinsa de pe creanga pomului ajuns prea batran. As vrea sa urlu iar tacerea ta e atat de placuta. De ce nu ai tacut si atunci cand trebuia?.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)