Home Animale Chestii Tari Clipul Saptamanii Filme Funny M-am Saturat Tipic Romania Despre Blog
Vizualizeaza Dinamic
Se afișează postările cu eticheta Assassin's Creed. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Assassin's Creed. Afișați toate postările

marți, 18 octombrie 2011

Tributul meu pentru Asasini (part II)

Am intarziat inacceptabil de mult cu aceasta a II-a parte din "Tributul pentru Assassin's Creed" dar din fericire nu-mi pune nimeni cutitul la gat (asta ca sa fim in ton cu subiectul tratat) asa ca sunt in viata, sunt bine si sunt in forma...beware!

In partea a II-a vom vorbi despre gameplay, vom trage niste concluzii si vom da note. Daca vreti sa stiti povestea din franciza Assassin's Creed, aveti aici link-ul catre partea I.
Desemenea vom prescurta denumirea Assassin's Creed in AC din aceleasi motive ca si inainte :).

3. Gameplay
Pentru ca un joc sa ajunga "legendar", nu este suficienta o poveste captivanta si bine conturata (pe care AC o are cu desavarsire). Pentru ca un joc sa fie "legendar" trebuie ca rularea acestuia sa nu scoata fire albe jucatorului, trebuie ca "mecanica" jocului sa functioneze impecabil, inteligenta artificiala a personajelor trebuie deasemenea pusa bine la punct si mai presus decat toate, trebuie sa fie distractiv si cat mai variat. Altfel cui i-ar place un joc plictisitor in care trebuie sa faci acelasi lucru de fiecare data cand il pornesti? (exceptand impatimitii WoW-ului, evident).
Per ansamblu, seria AC reuseste sa indeplineasca toate conditiile de mai sus.
Am sa motivez "in curand" de ce am spus per ansamblu, dar momentan sa incepem cu aspectele pozitive.

a. Plusuri: 

Principalul atuu al seriei este faptul ca fiecare titlu aparut a fost mai bun decat precedentul iar producatorii nu au batut pasul pe loc cu nici unul dintre acestea, au progresat constant si au imbunatatit ce aveau, au "construit" fara incetare pe o fundatie solida si au iesit bine de tot.

Am spus deja ca povestea este originala, complexa si captivanta. Am argumentat. Ce alte plusuri mai are AC? 

- Grafica este detaliata si bine pusa la punct insa fara a incarca in exces sistemul. De altfel cerintele de sistem nu sunt mari pentru un PC "actualizat" in momentul aparitiei jocurilor. Totusi AC 2 si Brotherhood mi s-au parut mai bine optimizate, ruland mai fluent decat primul titlu desi au grafica vizibil imbunatatita.
- Sunetul este ok dar nu "rupe gura targului". In schimb, in AC 2 si Brotherhood (din nou) personajele vorbesc engleza cu accent italian si uneori se mai strecoara si cuvinte de origine latina prin engleza vorbita (probabil pentru a intretine atmosfera italiei renascentiste).
- Coloana sonora este remarcabila, mai ales cea prezenta in primul joc al seriei: foarte reusita si potrivita contextului. Deasemenea, soundtrack-ul se afla in deplina concordanta cu evenimentele care se petrec in joc:  in momentul unei urmariri sau a unui duel, coloana sonora se schimba intr-o piesa mai alerta, cand spionezi sau te furisezi, coloana sonora mareste suspansul cu o piesa corespunzatoare.

- Libertate de miscare
Un element definitoriu al gameplay-ului din AC este posibilitatea asasinilor (si nu numai) de a parcurge distanta de la punctul A la punctul B in stilul parkour. Mi s-a parut o metoda originala de abordare a jocului, dar dupa cum vom vedea a atras cu sine si cateva minusuri. In orice caz, in 2007 cand a aparut primul joc al seriei, aceasta posibilitate de a te cãtzãra pe orice cladire si de a aborda totul "de la inaltime" a fost revolutionara si a oferit multe posibilitati utilizatorului de a naviga in lumea jocului. 
In plus, este incredibil de distractiv sa poti sa escaladezi cladiri, turnuri, biserici, etc. fie ca ti se par strazile prea aglomerate, fie ca vrei sa eviti gardienii fie pur si simplu ca vrei sa te distrezi. Este o libertate de miscare care nu a fost intalnita in jocuri pana acum. De multe ori insa, escaladarea turnurilor reprezenta o mica provocare deoarece trebuia sa caut elemente constructive ale acestuia de care asasinul sa se poata prinde (pentru ca nu are nimeni puteri de spider-man aici).

- Varietate de misiuni secundare
Desi primul joc al seriei a fost repetitiv, din nou AC 2 si AC Brotherhood se evidentiaza prin elemente noi adaugate care au imbogatit experienta jucatorului. Asadar, in cele doua titluri mentionate avem la dispozitie zeci de misiuni si quest-uri secundare, fiecare dintre acestea adaugand cate o mica bucata in povestea jocului fara a da impresia ca sunt puse de umplutura. 
Printre aceste misiuni secundare se numara quest-ul pentru obtinerea armurii lui Altair si quest-ul numit generic "The Truth" care presupune descifrarea unor mesaje criptate care se gasesc pe diferite cladiri si care vor duce la dezvaluirea unui scurt clip video a caror detalii nu le voi spune (merita vazut, puteti sa-l gasiti si pe youtube).

- Bani pentru investitii
Tot in ultimele doua titluri aparute a fost introdus si conceptul de fonduri / resurse materiale de care dispune Ezio. Evident banii sunt folositi pentru achizitionarea de arme si armuri noi, munitie, medicamente, otravuri si tot ce altceva isi putea dori un asasin la vremea respectiva.


b. Minusuri:

- Soldati inapti sau asasini mult prea bine pregatiti?
Sistemul de combat este spectaculos si bine pus la punct, insa cand un asasin se distreaza cu 7-8 soldati si iese aproape nevatamat dintr-un asemenea duel, inseamna ca fortele nu sunt bine proportionate. Ce sa mai zic ca Ezio avea la dispozitie si medicamente care restaurau instant "viata", chiar si in mijlocul unui duel...too easy!

- Spartani? N-ati vazut soldatii din AC, spartanii sunt mici copii
Desi cãtãratul pe cladiri a devenit un trademark al seriei, am ramas cu gura cascata cand am vazut ca si soldatii sunt mari amatori de parkour si te urmeaza curajosi pe cladiri. Mai ciudat a fost cand am vazut un templier "in heavy armour" ca nu a avut probleme in escaladarea unei cladiri doar de dragul de a infige o sabie in gatul asasinului. As fi preferat alte metode de a face soldatii mai amenintatori, nu e deloc realist sa vezi soldatzelul cu 30+ kg de armura pe el cum urca dupa tine fara pic de efort.

- "Cine-a pus cãpița-ndrum?" (ãla a fost om nebun)
Un alt trademark al seriei este saltul "leap of faith" executat de catre asasini dupa ce au escaladat un turn (mai mult sau mai putin inalt) pentru a cerceta imprejurimile. Din nou, nu mi se pare realist faptul ca la baza fiecarui turn de genul exista o cãpitzã de fân in care asasinul nostru poate ateriza in siguranta. Intr-adevar saltul in sine este spectaculos dar as fi preferat si alte alternative de coborat din varful turnurilor, cat noroc sa ai sa gasesti o gramada de fân langa fiecare turn?

- Eternal sunshine
Mi-ar fi placut mult ca seria AC sa aiba parte si de fenomene naturale sau meteorologice. Cer prea mult, in primul joc al francizei nu aveam nici macar ciclul zi - noapte. Din fericire in urmatoarele doua titluri producatorii au decis sa introduca si acest element de gameplay, dar tot n-am auzit vreun tunet n-am vazut picur de ploaie si parca nici vantul nu batea (chiar nu mai retin).

- Social stealth, numai daca vrei (mai bine sa nu vrei)
Producatorii s-au laudat mult cu conceptul de social-stealth implementat in joc. Social stealth presupune folosirea grupurilor de oameni pentru a "masca" trecerea asasinului prin zona. Adica nu te ascunzi prin umbre, nu te furisezi, te amesteci printre concitadini si mergi deodata cu ei, te comporti ca ei, astfel gardienii nu te vor observa. Discutabil, pentru ca de multe ori eram "ascuns" doar intre 3 cetateni iar soldatii se pare ca nu au observat "tipul" dubios cu gluga in cap si inarmat pana in dinti, "doar un simplu civil" isi spuneau ei. Deasemenea n-ai nici un castig daca joci astfel jocul (cu exceptia unor misiuni unde e musai sa fi stealth), de cele mai multe ori este mult mai distractiv sa faci opusul conceptului de social-stealth, mai ales ca sunt sanse infime ca soldatii sa-ti puna probleme serioase.

4. Concluzii
(pe scurt, i hope!)

Nu ma asteptam sa gasesc atatea aspecte oarecum negative legate de AC, dar sa recunoastem, sunt chestiuni minore care nu afecteaza mai deloc gameplay-ul. Oricum in afara de cele mentionate mai sus, cu greu se pot gasi alte "bile negre" pentru jocurile AC.
Banuiesc ca elementele negative enumerate mai sus isi au locul si rolul bine determinat in "economia" globala a jocului. Nu cred ca scopul producatorilor a fost producerea unui joc greu de invatat, stapanit si terminat, ci a unuia distractiv si accesibil.
Singura chestie care ramane fara scuza este absenta fenomenelor meteorologice, really!

Indiferent de minusuri:
Seria mi-a placut enorm iar jocul este unul de colectie si v-a ramane un punct de referinta multi ani de acum incolo pentru genul action - adventure, si nu numai.
AC este atat de reusit incat te va face sa treci cu vederea toate chestiunile (mai mult sau mai putin) negative si tot vei ramane la parerea ca este un joc "legendar". Franciza merita jucata, indiferent daca esti incepator in "ale jocurilor" sau practici asta de ani de zile.
Odata ce ati simtit gustul naratiunii, sunteti victime sigure iar in Brotherhood s-a introdus modul multiplayer asa ca nu avem de ce sa ne plangem.

Note: (parere personala, valori intre 7 si 10):
Poveste: 15 :D , Gameplay: 9, Estetica: 9.5, Multiplayer (doar Brotherhood): 10.

PS / Reminder: In 15 noiembrie va fi lansat urmatorul "episod": Assassin's Creed: Revelations (pregatiti-va copii pentru bataie - this is a teaser!).

luni, 10 octombrie 2011

Tributul meu pentru Asasini (part I)

Aceste articole sunt scrise pentru a oferi un tribut uneia dintre cele mai reusite serii de jocuri din ultimii ani, o serie de jocuri care m-a lasat "cu gura cascata" si care m-a tinut lipit de monitor nenumarate ore. Aceste articole sunt un tribut pentru franciza Asassin's Creed. 

Daca ar fi sa ma intrebe cineva "Ce joc bun imi recomanzi?" gandul mi-ar zbura direct la seria "Assassin's Creed", produsa de catre UbiSoft: nu doar datorita pretului accesibil ci si datorita calitatii acestor jocuri.
Pot sa afirm fara a risca exagerari, ca seria "Assassin's Creed" (prescurtat AC de acum incolo, din motive de comoditate si economie de spatiu) este cea mai reusita franciza din ultima perioada, franciza care a castigat milioane de fani in cei 4 ani de cand a fost lansata. Am sa incerc in aceste doua articole legate (partea a II-a maine) sa va prezint atat povestea jocului cat si elementele de gameplay (mai pe romaneste: cum este jocul). Recomand sa va luati o bere, cafea, suc, ceai si sa va inarmati cu rabdare pentru ca aveti, ca de obicei, destul de mult de citit


1. Cine sunt asasinii?

In universul jocului, asasinii formeaza o societate secreta, underground, condsa de un "Master Asassin",  cu radacini adanc infipte in istoria antica. Organizatia / societatea / clanul asasinilor este intr-un razboi direct, insa purtat in secret si pe ascuns, cu Templierii, a caror grupare, pe langa aspectul istoric de cavaleri cruciati, au si ceva interese "minore": dominarea lumii, controlul omenirii si mai ales, obtinerea / gasirea unei "arme" care le-ar permite acest lucru.
Desi sunt declarati inamici ai autoritatilor, asasinii sunt ajutati de multe ori de catre populatia civila, scopul suprem al acestora fiind acela de a apara libertatea si liberul-arbitru al omului de rand. De fapt misiunea  suprema a asasinilor este foarte bine sintetizata intr-o fraza extrasa din crezul lor: "We work in the shadow to preserve the light!". Scurt si patrunzator!


2. Povestea din Assassin's Creed:

Pentru ca seria "Asassin's Creed" este deocamdata formata din 3 titluri: Assassin's Creed, AC II si AC: Brotherhood" povestea a ajuns la dimensiuni considerabile, chiar si rezumatul acesteia fiind destul de "stufos". O sa ma straduiesc sa scriu cat mai pe scurt, dar nu promit nimic. Multumesc de pe acum pentru rabdarea si timpul acordat :).

Actiunea din seria AC se desfasoara in prezent...ma rog, dintr-un anumit punct de vedere. AC este printre putinele jocuri (defapt eu nu cunosc altul) care prezinta o povestire "in rama". Rama, nu râmã. Stiti voi, persoana care traieste niste evenimente, relateaza la randul ei alte evenimente, in timp ce isi traieste propriul fir narativ (sper ca m-am exprimat corect).
Cum adica "cum adica?" ?. Ca in "Hanul Ancutei" ma, de Mihail Sadoveanu...you see? Not? Off bine, fie, o sa explic altfel.

Franciza are ca protagonist un cetatean oarecare (or so it seems), un ex-barman: Desmond Miles. Intreaga aventura epopeeicã a lui Desmond incepe cand acesta se trezeste intr-un laborator de cercetare obscur ce apartine unei megacorporatii, numita Abstergo. Evident ca Desmond nu stie cum a ajuns acolo si evident, nu il cunoaste pe doctorul in halat alb care sta la capatul patului asteptandu-l sa se trezeasca.
Doctorul este distant si nu raspunde intrebarilor adresate de catre Desmond, ci ii cere imperativ, sa "intre" in Animus: un aparat din domeniul SF care permite utilizatorului (in acest caz, Desmond Miles) sa isi exploreze memoria genetica.

Science point: conform teoriei memoriei genetice fiecare dintre noi are stocat in ADN toate memoriile si cunostiintele stramosilor a caror ADN il purtam. 

Pentru ca nu prea are de ales, protagonistul se conformeaza si astfel aventura sa prin "labirintul" prorpiului ADN incepe - totodata si aventura jucatorului in universul Assassin's Creed.

Primul "stramos" pe care Desmond il va intrupa virtual, in Animus este un asasin care a trait in perioada celei de a III-a Cruciade (1189–1192), in zona Levant-ului, pe numele sau Altaïr ibn-La'Ahad (="TheBird - Son of No One"). Cu un trecut invaluit in mister, Altair va opera in trei orase emblematice ale zonei: Damasc, Acra si Ierusalim, urmand indicatiile "Marelui Maestru", altfel spus, seful si liderul asasinilor.
Desi primul titlu al seriei se termina "in coada de peste", in AC 2 se vor clarifica multe lucruri si multe din intrebarile pe care jucatorul si le-a pus isi vor gasi raspunsul. Dar nu toate.

AC 2 continua povestea exact din locul unde s-a incehiat primul joc al seriei. In acest al 2-lea titlu, Desmond este ajutat de catre asistenta doctorului (Lucy Stillman) sa evadeze din laboratorul de cercetare. Ulterior acesta va afla ca "razboiul rece" dintre templieri si asasini continua si in prezent (prezentul jocului) si ca el, la fel ca si Lucy sunt urmasi ai asasinilor. Analog, sefii megacorporatiei Abstergo sunt urmasi ai templierilor (sau templieri contemporani daca vreti) care bineinteles au acelasi obiectiv ca si stramosii lor. Cei doi, impreuna cu alti cativa asasini, colaboratori ai domnisoarei Stillman isi vor stabili baza de operatiuni intr-un depozit abandonat dintr-un oarecare oras (al Italiei?).
Asasinii din "prezent" au la randul lor un "aparat" Animus, iar Desmond trece din nou la treaba: de aceasta data, Ezio Auditore da Firenze este stramosul a carui trecut, protagonistul il va cunoaste in cele mai mici detalii prin intermediul memoriei genetice.
Asadar, actiunea in AC: 2 se desfasoara in Italia renascentista, incepand cu anul 1459 (anul nasterii lui Ezio), si va ramane acolo inclusiv in AC: Brotherhood. Ezio va "hoinari" prin Florenta, Forli, Venetia si alte locatii rurale, va deveni prieten bun cu Leonardo DaVinci, va colabora cu Niccolo Machiavelli si va avea ca principale victime mebrii apropiati sau chiar membrii ai dinastiei Borgia, care evident faceau parte din societatea secreta a templierilor. Templierii inca nu a reusit sa puna mana si sa stapaneasca "arma" care le va permite controlul umanitatii, asta datorita eforturilor lui Altair, din primul titlu al seriei.
AC 2 are parte de un final socant, in ultima scena a jocului Ezio coborand in subsolul Vaticanului, o experienta care il va schimba pentru totdeauna.
La fel ca si in cazul succesiunii precedente, AC: Brotherhood continua actiunea exact din locul unde a ramas in titlul precedent, si anume subsolul Vaticanului. Astfel, in Brotherhood, Ezio isi va desfasura activitatile in Roma, oras pe care va incerca sa-l "curete" de coruptia si influenta dinastiei Borgia. Bineinteles ca asasinul (devenit intre timp Mare Maestru) va avea sorti de izbândã in aceasta incercare si evident ca "arma" care o cautau templierii ajunge in mainile asasinilor care intentioneaza sa o tina ascunsa pentru totdeauna.

...dar povestea lui Ezio si a lui Desmond nu se termina aici. In aceasta toamna este programat spre lansare Assassin's Creed: Revelations. Producatorii au anuntat ca acesta va fi ultimul titlu in care Desmond il va "intrupa"  pe Ezio, dar il vom revedea si pe Altair in actiune.
Oricum putin probabil ca franciza sa se incheie cu acest, al 4-lea titlu. AC: Revelations va fi unul din "motivele sa va bateti copii in acesta toamna" (this is a teaser).

Asadar, maine cei interesati, pot afla detalii despre cum sunt jocurile Assassin's Creed, cu lux de amanunte.